-
Vezi articolul →: Nu vă împotriviți celui răuAtunci a grăit Domnul cu Moise și a zis: „De va pricinui cineva vătămare aproapelui său, aceluia să i se facă ceea ce a făcut el altuia: Frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; cum a făcut el vătămare altui om, așa să i se facă și lui.…
-
Vezi articolul →: Exprimați-vă deschis aceeași opinie înainte ca ea să vă fi fost destăinuită de gazdă și mergeți și mai departeDomnia-Voastră, după schimbul de salutări, să se grăbească a vorbi despre minunatul Sebastian admirat cu puțin mai înainte, străpuns de două săgeți socotite mortale, dar care în realitate n-au fost. Adăugați îndată că cele două răni – la gât și la coapsă – v-au amintit pe aceea a președintelui Kennedy…
-
Vezi articolul →: Fată Sarră! Eu ți-am zis aseară, să vezi oul cum se sară.Băietul scrise: Fată Sarră!Eu ți-am zis aseară,Să vezi oul cum se sară. – Pre-evghenicioșilor, urmă profesorul, vedeți că toate aste frasis se sfârșesc cu sară, dar, precum ați văzut, au deosebire în scris. Asemene veți videa și cu a doua paradigmă. Băiatul mai scrise: Maică-ta de-i vieBine ar fi să…
-
Vezi articolul →: Adică să șază numai poporul la masă, că el e stăpânAmicul și colaboratoarele nostru R. Vent., un june scriitor democrat, a cărui asiduitate o cunoaște de mult publicul cititor, ne trimite următoarea prefațiune a unui nou op al său. I dăm astăzi locul de onoare, recomandând cu căldură poporului suveran scrierea amicului nostru. Republica și Reacțiunea sau Venitorele și Trecutul.…
-
Vezi articolul →: Eu știu chinul cu matematicile, spunea poetul„Eu știu chinul ce l-am avut însumi – spunea mai târziu poetul – cu matematicile în copilărie, din cauza modului rău în care mi se propunea, deși în dealtfel eram unul din capetele cele mai deștepte. N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani să știu tabla pitagoreică, tocmai pentru…
-
Vezi articolul →: Ducea o viață de filistinObișnuia, de regulă, să bea câteva halbe, fără să se îmbete; făcea, pe de lături, tot felul de afaceri nu tocmai curate, dar niciodată nu împingea lucrurile dincolo de marginile formal îngăduite. Sărăntocilor le spunea coate-goale, iar celor cu stare – mitocani chivernisiți. În timpul lucrului fuma țigări ieftine; după-masa…
-
Vezi articolul →: Să nu alergați la idoliSă nu alergați la idoli și dumnezei turnați să nu vă faceți, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. De veți aduce Domnului jertfă de izbăvire, să o aduceți de bunăvoie. Când veți secera holdele voastre în pământul vostru, să nu seceri tot până la fir în ogorul tău și ceea…
-
Vezi articolul →: Rău îi mai păruse tatălui său când trebuise să-i dea lui timbreleRău îi mai păruse tatălui său când, înainte de moarte, trebuise să-i dea lui timbrele. Într-un ungher al minții păstra încă imaginea limpede a mâinii palide și descărnate împingând spre el cutia de lemn de pe masa de mahon. Pe patul de moarte, tatăl său îi spusese cu amărăciune: „Cum…
-
Vezi articolul →: Instincte de supraviețuire în autobuzM-am ridicat să mă uit dacă toată lumea din autobuz stătea cu hainele groase pe ea, în ciuda căldurii aproape sufocante. O singură doamnă în vârstă din cei peste 20 de oameni era în pulover, dar cu o broboadă pe cap. Așa au rămas toți, o jumătate de oră mai…
-
Vezi articolul →: Ea își amintea totul și putea să-l facă și pe el să-și aminteascăSoția sa Vera, ei da, ea era compania. Din clipa în care Stanley pășea pe ușă și până dimineața când pleca, asupra lui se revărsa ca o ploaie torențială un permanent șuvoi de vorbe. Se căsătoriseră cu douăzeci și cinci de ani în urmă și de multă vreme încetase s-o…
