Asta m-a scos din fire si am incercat sa le arat ca eu sunt stapanul, dand dupa ele cu pietre si batandu-le, dar tot pe-a lor a ramas; am fost asadar nevoit sa trec la vorbe dulci, la mangaieri si linguseli. Atunsi s-au supus.
Cu mijloacele dintai le bagam in sperieti, de nu mai stiam ce sa fac, cand fugeau cu toatele prin padure si tufisuri…
In fiecare zi duceam caprele la pascut in alt loc, cautand cand soarele, cand umbra.
La pranz, imi mancam bucatica de paine cu ce mai imi dadea pe ascuns mama.
Aveam si capra mea, la care sugeam.
Ochii caprelor erau ceasornicul meu. Catre seara urmam spre casa mereu acelasi drum pe care venisem.
(Povestea vietii si aventurile bietului om din Tockenburg, de Ulrich Bracker, Editura Univers, 1973, traducere de Ion Roman, coperta de Gheorghe Coclitu)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu