Eu n-am fost niciodata, cum s-ar spune, un barbat: iata adevarul!
N-am inteles niciodata nimic, n-am indraznit nimic, am patruzeci de ani si nu-s in stare sa hotarasc nici sa infrunt lucrurile cu puterea cu care vin ele.
Viata mea s-a scurs fara sa lase in urma ei nimic adevarat. Intotdeauna m-am ascuns.
Iar acum descopar ca mi-e rusine de orice pe lumea asta in care s-ar zice ca nimeni nu se mai rusineaza de nimic. Nu este pudoare, este lasitate.
Si totusi, intr-una din serile astea, la sapte, pe treapta de ciment, asteptandu-l pe „21”, va trebui sa-i vorbesc.
(La umbra colinelor, de Giovanni Arpino, Editura Univers, 1989, traducere de Smaranda Bratu Elian, coperta de Vasile Olah)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu