Ii studiez pe oameni cand se ocupa cu cele mai marunte lucruri, pentru ca vreau sa descopar la ei ceea ce mie imi lipseste in orice actiune: siguranta ca inteleg ce fac.
La prima vedere mi se pare ca multi au aceasta siguranta, din felul in care se privesc si se saluta intre ei, fugind, incoace si incolo, manati de treburi sau de toane.
Dar, daca ma opresc si-i privesc mai adanc in ochi, cu ochii mei patrunzatori si tacuti, se tulbura imediat. Ba unii se pierd cu firea asa de tare, deodata perplecsi si nelinistiti, incat, daca as continua sa-i scrutez inca putin, m-ar injura sau ar sari la mine.
Nu, fiti linistiti. Imi ajunge atat: sa stiu, domnilor, ca nu va este clar si sigur nici voua macar putinul ce tine de conditiile atat de familiare in care traiti.
Exista un dincolo in toate. Voi nu vreti sau nu stiti sa-l vedeti. Dar imediat ce acest dincolo luceste in ochii unui otios cu mine, care se apuca sa va observe, iata, va pierdeti cu firea, va tulburati sau va iritati.
(Caietele lui Serafino Gubbio, operator, de Luigi Pirandello, Editura Univers, 1986)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu