– Atunci, nepoate, ce-ti doreste ranza?
Auzind ca nu e vorba de bani, unchiul Tone se mai domoli…
Linistea se sfarama.
Trecu pe strada un bragagiu turc, cu o donita in mana. Fesul turcului – vechi si rosu. Camasa – zdreanta.
Salvarii – peticiti. Picioarele – negre, paroase, goale.
– Braga… Braga rece… Cinci bani cana… Braga… Numai cinci bani cana…
Altadata, in vremuri vechi, moarte si uitate, turcii fusesera stapanii tinutului si ai orasului. Acum mai traiau cativa pe la margine, in case marunte si albe.
Vindeau alvita si locum, simit si braga si-si indurau cu resemnare lucia saracie.
(Padurea nebuna, de Zaharia Stancu, Editura pentru Literatura, 1966)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu