Lu Nan n-avea nicio indoiala ca, cu asemenea invatatura si cu harurile sale, a dobandi un rang sau un sigiliu cu snur albastru sau rosu inchis ar fi fost un fleac, ca si cum ai culege un firicel de iarba.
Dar la examene dadea intotdeauna gres.
(Este vorba de sistemul examenelor imperiale obligatorii pentru ocuparea oricarei functii in aparatul de stat. Examenele erau de trei grade: la judet, la tinut si in capitala. Probele constau in cunoasterea canoanelor confucianiste, in capacitatea de a alcatui o compunere pe o tema data sau pe un citat din cartile clasice etc. Sistemul examenelor imperiale a functionat in China incepand din sec. II e.n. si a fost abrogat in anul 1905.)
Oricat de stralucite ar fi fost compunerile sale, ele nu erau nicidecum pe placul organizatorilor.
De cateva ori la rand a cazut la examene si din aceasta pricina nu a dobandit nicio dregatorie.
„Nu se afla pe lume oameni cu stiinta de carte”, isi spuse el, si inceta sa se mai gandeasca la ranguri si onoruri si sa tinteasca mai sus.
Incepu sa-si petreaca vremea cu poeti si maestri de scrima, cu calugari daoisti sau budisti.
Vorbea despre Nirvana, despre maiestria scrimei, juca zaruri, bea vin sau ratacea prin munti si vai ca sa admire natura.
(Intamplari uimitoare din zilele noastre si din vechime, traducere din limba chineza medievala de Toni Radian, editura Univers, 1982)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu