Pe drum, dupa primele vitrine examinate, incep o prelegere, cu modesta mea competenta, despre raportul dintre leu si monedele occidentale.
Aceasta prelegere a trebuit s-o tin de mai multe ori, atat in Occident cat si acasa, problema valutei fiind – pe cat de prozaica – pe atat de fundamentala, in orice excursie pe cont propriu.
De multe ori preopinentul meu ma combatea cu vigoare, desi argumentele mele erau rupte din viata, de la taxatorul din metrou si vanzatoarea de paine si mezeluri… pana la preturile caselor, afisate in vitrinele agentiilor imobiliare…
Deci, afirmam eu, doct (de catre ori eram intrebat „cat face asta in lei?”): nu se poate raspunde la aceasta intrebare, caci exista trei paritati foarte diferite ale fiecarei monede occidentale fata de leu.
Doua dintre ele sunt publicate periodic in „Romania Libera: mai intai cursul oficial, care corespunde mi se pare „leului-valuta”…
– Lasa asta…
Apoi cursul oficial cu prima sau cursul pentru operatiuni necomerciale, care este primul inmultit cu 2,68.
– Nici asta, ma refer la cati lei dai pentru un franc?
– Da, va referiti la pretul „la negru”, cel real, dupa parerea dvs. Bun. Atunci sa incepem.
Un bilet de metrou la Paris: 1,50 franci inmultit cu 5 lei = 7,50 lei.
La Londra: 0,80 lire x 45 lei = 36 lei.
La Haga, pentru autobuz: 1,25 guldeni x 10 lei = 12,50 lei.
Painea la Paris: 1,27 franci bagheta (de maximum 500 grame) x 5 lei = 6,35 lei.
La Viena: 14 silingi x 1,50 = 21 lei.
Un taxi la Koln pentru un drum de cca 6-7 km: 9 marci x 12 lei = 108 lei.
Un apartament de 3 camere, la marginea Parisului, in Drumul Taberei al lor: 300-400.000 franci x 5 lei = un milion si jumatate-doua…
– Bine, dar este enorm! Toate sunt de cateva ori mai scumpe decat la noi. E o scumpete de speriat…
– Evident, fiindca mi-ati cerut sa va traduc in lei, la paritatea „reala”, care n-a fost niciodata reala, si acum, in plina inflatie occidentala, este mai putin reala ca oricand.
– Atunci, care-i traducerea corecta?
– Nici cea a schimbului pentru operatiuni necomerciale nu-i reala, si aia „flateaza” valuta. Marca vest-germana nu face 6 lei, dolarul nu face 12 lei, francul francez nu face nici pe departe 2,75 lei. Valoarea cea mai apropiata de realitate a valutei e cea oficiala: dolarul 4,47 lei, francul 1,02, marca 2,24 lei etc.
Dupa o zi in care ati mers cu metroul, v-ati cumparat paine, 100 grame de parizer, doua oua, un kilogram de mere, un pahar de limonada si v-ati achiat nota la hotel, la cel mai modest hotel, faceti socoteala si veti cadea pe ce v-am spus eu: un leu francul francez, doi lei marca germana…
Desigur, daca preopinentul este competent, imi replica indata ca pretul tigarilor Kent si al mini-calculatoarelor, al portocalelor si casetofoanelor, care in lei valuta sunt formidabile de ieftine.
Evident, dar cand calculezi puterea de cumparare a unei monede, pornesti de la pretul lucrurilor de stricta necesitate: painea, carnea, transportul, chiria… calculatorul digital vine mai la coada.
Si daca suntem in domeniul marfurilor de lux, il invit la cinema sau la teatru: 17 franci biletul de film la Paris, 60-70 la teatru… Dar pretul e prea astronomic pentru ca discutia sa continue civilizat.
(Europa Mea, de Gheorghe Ursu, coperta de Done Stan, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu