Vasile Pop-Coman

I-i pielea ca mătasea și mult mai dulce încă,
Și vorba-i curge – apă cu lin ocol – curată
Ca lacrima, și-mparte în jur odihnă-adâncă…

Și ochii ei! Când spune Allah: „Să fiți!” Pe dată
Au fost, ca o minune pe chipul de femeie.
Dar când cu ei privește, atâta te îmbată

Și tulbur dă, cum vinul n-ajunge-n veci să deie,
Ah, s-o iubești, în noapte visând cu ochii strajă!
Mi-i trupul foc năprasnic și mintea o scânteie!

Inele de păr negru prind gându-mi ca o mreajă,
Și fruntea ei îmi pare o lucie-auroră,
Ce raze-n jur răsfiră dând lumii chip de vrajă…

Luceafăr de lumină-i, vestind a zilei oră…

(Povestea dulcei prietene, Cartea celor o mie și una de nopți, traducere de D. Murărașu, ilustrația copertei de Anca Vasilescu, Editura pentru Literatură, bcp, 1968)