De când ajunsese tată, Vlad, deși devenise mai sincer și mai bărbat, rămăsese același sentimental ca în trecut; în fiecare zi împodobea odaia de lucru a Zamfirei cu flori proaspete iar pe ghergheful la care nu încetase să brodeze arunca petale roșii de trandafiri.
Cu toate că o iubea, se reținea în elanurile lui, deoarece după mintea sa, numai un om de rând își putea arăta slăbiciunea pentru femeia lui.
Ba chiar se înăsprea uneori tocmai când inima îi dădea ghes să se prosterne la picioarele ei.
(Zamfira, fiica lui Moise-voievod, de Lucia Borș-Bucuța, coperta: Andrei Paleolog, Editura Eminescu, 1971)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu