Făt-frumos ieșea adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri; supărat, alergă după el și dete și cu a treia săgeată, cu care îl și nimeri; dară nefericitul, în învălmășeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii…
Locuitorii râdea de dânsul, ca de unul ce aiurează sau visează deștept, iară el, supărat, plecă înainte, fără a băga de seamă că barba și părul îi albise.
– Bine ai venit, că de mai întârziai, și eu mă prăpădeam.
O palmă îi trase Moarea lui, care se uscase de se făcuse cârlig în chichiță, și căzu mort, și îndată se și făcu țărână.
(Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, din Zâna Zânelor, de Petre Ispirescu, ilustrația copertei de Miron Iliescu, Editura Pentru Literatură, BPT, 1966)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu