Vasile Pop-Coman

Dorința ei cea mai fierbinte se-ndrepta spre bătălia al cărei vuiet îl auzea undeva, la marginea necunoscutului.

Voia și ea s-ajungă la cunoaștere, să lupte pentru asta.

Acasă, nu mai departe de Cossethay, era vicarul. Vorbea cealaltă limbă, magică, și-avea cealaltă-nfățișare, nobilă.

Ee le simțea pe amândouă, dar de ajuns, nu putea ajunge nicicum la ele.

Vicarul, fire ascunsă și seacă, o biată stârpitură pe lângă bărbatul ei, avea totuși o vioiciune și-o viață bogată-n trăiri, care-l făceau pe Brangwen, cu toată inima lui largă, să pară anost și prea de prin partea locului.

Își cunoștea ea bărbatul, nici vorbă, dar în firea vicarului era acel ceva care trecea dincolo de ce putea ea să-nțeleagă.

Întocmai cum Brangwen avea putere asupra vitelor, tot așa vicarul avea putere asupra bărbatului ei.

Oare de ce era vicarul mai presus de omul de rând, precum omul e mai presus de fiară?

Asta ar fi vrut și ea să știe și, Doamne, ce n-ar fi dat să afle!

(Curcubeul, de D.H. Lawrence, în românește de Carmen Pațac, Editura Univers, 1985)