– Sănătate ție, împărate; să fii rumen și voios ca răsăritul soarelui într-o zi senină!
– Bine ai venit sănătos, prietene. Dar ce vânt te aduce pe la noi?
– Am venit în pețit, răspunse porcul.
Se miră împăratul când auzi de la porc așa vorbe frumoase și îndată își dete cu părerea că aci nu putea să fie lucru curat.
Ar fi voit s-o cârmească împăratul spre a nu-i da fata de soție; dară după ce auzi că curtea și ulițele geme de porci, care venise cu pețitorul, n-avu încotro și-i făgădui.
Porcul nu se lăsă numai cu făgăduială, ci intră în vorbă și se hotărî ca nunta să se facă peste o săptămână.
Numai după ce priimi cuvânt bun de la împăratul, porcul plecă.
Până una alta, împăratul își povățui fata să se supuie ursitei dacă așa a voit Dumnezeu. Apoi îi zise:
– Fata mea, cuvintele și purtarea cea înțeleaptă a acestui porc nu este de dobitoc; o dată cu capul nu crez eu ca el să se fi născut porc. Trebuie să fie vreo fermecătorie sau vreo altă drăcie aici. Însă tu să fii ascultătoare, să nu ieși din cuvântul lui; căci Dumnezeu nu te va lăsa să te chinuiești mult timp.
(Legendele și basmele românilor, Porcul cel fermecat, de Petre Ispirescu, coperta de Gh. Baltoc, Editura Cartea Românească, 1988)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu