Heidemarie era steaua anului, o fată frumoasă, cu acel efect al frumuseții care orbește la prima vedere, în asemenea măsură, încât nu-i mai vedem defectele, iar atunci când le observăm e prea târziu și nu mai vrem să le sesizăm, cu atât mai mult cu cât Heidemarie știa să se mândrească cu neajunsurile ei.
Avea dinții nițel mai mari și ieșiți mai în afară decât s-ar fi cuvenit: de aceea îi plăcea întotdeauna să spună că iubește caii, pentru că împărtășește cu ei aceeași soartă, și în acest timp zâmbea, scuturându-și coama lungă și roșcată, iar în clipele acelea amintea, într-adevăr, de o iapă pur sânge.
(Scrisori cu postscriptum, de Natasa Tanska, în românește de Jean Grosu, ilustrația copertei de Ștefan Damo, Editura Univers, 1989)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu