Vasile Pop-Coman

Căpitanul ce-mi zicea?
– Ai, Stanciule, dumneata,
N-am venit ca să mâncăm
Și-mpreună vin să bem,
Ci-am venit să te legăm,
Că spătarul ne-a mânat
Și-așa poruncă ne-a dat,
Să te ducem, mări, legat.
Dară Stanciu ce-mi zicea?
– Căpitane, dumneata,
Mai încet cu potera,
Că d-oi sta a mă mânia,
Puneo-i mâna pe durda,
Pe durda pe nebuna,
Că-i bag praful cu mâna,
Gloanțele, cu chivăra,
Fierul, cu zburătura.
Și mi-oi lua-o la obraz,
Și mi-oi trage cu năcaz,
Nici pe unul nu vă las.
Așa Stanciu că zicea:
– Căpitane, dumneata,
Mai așteaptă puțintel,
Ca să spui și eu nițel:
Ce-am furat și ce-am mâncat,
Să mă dau ție legat?
Ia dă tu cu gloanțe-n mine,
Să ai la spătar ce spune.
Căpitanul ce-mi făcea?
La poteră poruncea,
Cura gloanțele ca ploaia.
Așa, Stanciu ce-mi făcea?
Gura, frate, că-și căsca,
Gloanțe-n gură sprijinea
Și-n palme le aduna,
Și-ndărăt le azvârlea,
Și râzând așa grăia:
– Ține-ți frate, gloanțele,
De vă umpleți puștile,
Că sunt tari pădurile
Și vă-or mânca holile.

(Stanciu al Bratului, din Toma Alimoș, Balada populare românești, Ilustrația copertei: Dumitru Ionescu, Editura pentru literatură, BPT, 1967)