Oare eram aceeași azi-dimineață, când m-am sculat? Parcă mi-aș aminti că mă simțeam nițeluș alta.
Dar, dacă nu sunt aceeași care eram azi-dimineață, se pune întrebarea: Cine sunt atuncea?
Ei, comedie! Să știi că e o întrebare la care-i cât se poate de greu de răspuns.
Și se apucă să se gândească atent la toți copiii de vârsta ei pe care-i cunoștea, ca să descopere nu care cumva s-o fi schimbat în unul din ei?
Sigur că Ada nu sunt, își zicea, fiindcă părul Adei e lung și inelat, iar al meu e lins de-a binelea și sigur că nu se poate să fiu Mabel, fiindcă eu știu tot felul de lucruri, pe când ea, ea știe așa de puțintel!
Și pe urmă, ea e ea și eu sunt eu, și apoi o, ce mai încurcătură!
Stai să vedem dacă mai știu toate câte le știam.
Va să zică: de patru ori cinci fac doisprezece, de patru ori șase treisprezece, și de patru ori șapte fac…ah… N-o să ajung niciodată la douăzeci, dacă merge așa!
Nu-i nimic: la Tabla Înmulțirii mai greșești; hai să-ncerc cu Geografia: Londra e capitala Parisului și Parisul e capitala Romei, și Roma – aș, le-am spus alandala, cu siguranță!
Să știi că m-am schimbat în Mabel!
(Peripețiile Alisei în țara minunilor, de Lewis Carroll, în românește de Frida Papadache, desenul copertei și ilustrațiile de Angi Petrescu-Tipărescu, Editura Ion Creangă, 1976)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu