Vasile Pop-Coman

Zici că la război, iubito,
Vii cu mine fără preget…
O, dar cum plângeai aseară,
Când te-ai înțepat la deget!

Multe-i spun când nu m-ascultă,
Dar tresar și tac din gură
Când, cu-n zâmbet își ridică
Ochii de pe cusătură.

Ochii negri, fața albă,
Păr întunecat și mare,
Inima – un sloi de gheață.
Alte semnalmente: n-are.

Draga mea, fără cuvinte,
Doar din ochi pricepe toate,
Numai cât mă uit la dânsa
Și-mi răspunde: Nu se poate!

„Toate-s vechi”, a spus poetul…
Chiar și cântecul acesta
A mai fost, odinioară,
Publicat în Zend-Avesta.

(Catrene, din Versuri și Proză, de George Topîrceanu, ilustrația copertei de Done Stan, Editura Albatros, 1978)