Vasile Pop-Coman

M-am ridicat să mă uit dacă toată lumea din autobuz stătea cu hainele groase pe ea, în ciuda căldurii aproape sufocante.

O singură doamnă în vârstă din cei peste 20 de oameni era în pulover, dar cu o broboadă pe cap.

Așa au rămas toți, o jumătate de oră mai târziu, când am coborât printre nămeții de afară. Doar doi tineri și-au dat jos între timp glugile din cap.

Copilul din fața mea s-a jucat neîntrerupt pe telefon, cu ochii nedezlipiți de ecran, chiar și cu o singură mână atunci când mama lui i-a dat un cruasant.

Dacă eram pe vremea când nu existau telefoane, puteam spune că doarme cu o mașinuță în mână.

Eu, când eram puțin mai mare ca el, bocăneam, tremuram și țopăiam în fața aparatului de jocuri electronice, până când se termina fisa.

Copilul, palid și cu gura mică, și-a ridicat ochii doar de două ori din telefon.

O dată să se plângă că-i e cald și-i bate soarele în ochi. Dar maică-sa s-a făcut că nu-l aude, așa că în loc să-și dea jos geaca de fâș galbenă sau fesul negru cu New York City alb, și-a tras sub el un genunchi și a pus pe scaun un bocanc plin de noroi.

Maică-sa a coborât mâna spre piciorul lui, cu privirea la mine, dar s-a oprit fără să-l atingă, dacă a văzut că nu mă uit la ea.

Așa că băiatul și-a pus pe scaun și celălalt bocanc, murdărindu-i haina. „Dă-ți picioarele jos”, i-a zis parcă de rușinea ei, dar el doar a întors capul și a strâns din buze, iar ea și-a văzut de mesajele pe uațap.

A doua oară, copilul a ridicat puțin ochii căprui, cu gene negre lungi, inegale, drepte și țepoase către un cunoscut care l-a atins cu mâna și l-a întrebat ce mai face. El doar a strâmbat un pic gura și a continuat să omoare monștri.

La o stație au urcat o țigancă cu haină roz și copil cu telefon, împreună cu o fată cu o rochie neagră mulată.

Copilul s-a dus imediat la un scaun pe care stătea o femeie și i-a cerut să-i dea locul.

Fata a început mai întâi să-și scoată în față burtica, un pic umflată, și s-o mângâie. Apoi s-a lăsat pe vine.

Țiganca în roz i-a spus atunci unui bărbat de pe un scaun că fata e gravidă și abia poate să mai stea.

S-a așezat, și-a scos telefonul și a început să butoneze.

După ce am coborât, în timp ce așteptam în stație, dintr-un autobuz s-a dat jos un tânăr ferchezuit.

S-a așezat repede pe banca din stație, și-a scos din rucsac o pereche de ghete de iarnă pe care și le-a pus în locul pantofilor maro de pilele bine lustruiți și cu talpă groasă.

Apoi a plecat printre bălți și grămezi de nămeți, cu pantalonii bleu la dungă murdari pe fund.