„Eu știu chinul ce l-am avut însumi – spunea mai târziu poetul – cu matematicile în copilărie, din cauza modului rău în care mi se propunea, deși în dealtfel eram unul din capetele cele mai deștepte.
N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani să știu tabla pitagoreică, tocmai pentru că nu se pusese în joc judecata, ci memoria.
Și deși aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăța deloc pe de rost, încât îmi intrase-n cap ideea că matematicile sunt științele cele mai grele de pe fața pământului.”
(Viața lui Mihai Eminescu, de George Călinescu, Editura Minerva, BPT, 1983)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu