Băietul scrise:
Fată Sarră!
Eu ți-am zis aseară,
Să vezi oul cum se sară.
– Pre-evghenicioșilor, urmă profesorul, vedeți că toate aste frasis se sfârșesc cu sară, dar, precum ați văzut, au deosebire în scris. Asemene veți videa și cu a doua paradigmă.
Băiatul mai scrise:
Maică-ta de-i vie
Bine ar fi să vie
Pân-la noi la vie.
Dascalul tinse brațul spre cuvintele scrise, cu un gest maiestuos. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine.
Barbați, femei, copii, toți săriră și se-apropieră de tablă, strigând bravo de răsuna sala.
Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. Lacrimi de bucurie izvorau din ochii lor odată frumoși poate, dar acum stânși și împregiurați de un cerc purpuriu; aceste lacrimi, strecurându-se pe lângă zbârciturile nasului ca pe niște uluce firești, ajungeau sub buza dedesubt, unde barba întoarsă în năuntru le oprea ca o stavilă.
Bunele bătrâne nu se puteau dumeri cum de sunt atât de învățați drăguții lor și, clătinând din cap, priveau pe dascal ca pe o ființă supranaturală.
Bărbații îl felicitau, îi mulțămeau, îi strigau aferim de se zguduiau păreții; și bătrânul socolean, doborât sub grindina laudelor și a aferimilor, se lasase pe un scaun, unde-l împregiuraseră copiii, amețit, răpit, cuprins, ca acel împărat roman ce striga la moartea sa: „Je sens que je deviens dieu!”
(Cum am învățat românește, de Constantin Negruzzi, din volumul Păcatele Tinerețelor, Editura Minerva, 1977)







Lasă un comentariu