Pe drum, ei stătură să facă popas. Și după ce îmbucară câte ceva, el puse capul în poala ei și adormi.
Fata de împărat, tot uitându-se la el, i se scurgea ochii după frumusețea și după boiul lui.
Inima îi dete brânci și ea nu se putu opri, ci îl sărută.
Aleodor, cum se deșteptă, îi trase o palmă de auzi câinii din Giurgiu. Ea plânse și îi zise:
– I! Aleodor dragă, dară grea palmă mai ai!
– Te-am pălmuit pentru fapta ce ai făcut; căci eu nu te-am luat pentru mine, ci pentru acela ce m-a trimis pe mine.
(Aleodor Împărat, de Petre Ispirescu, din volumul Povești nemuritoare, coperta de Crina Ionescu, Editura Tineretului, 1967)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu