Acuma, cu iarna la ușă, începea să fie îngrijorat. Își pusese în gând să se-nsoare cu Esther înainte de a se răci vremea, ca să nu fie nevoit să-și cumpere pături.
Primăvara trecută, când se măritate, soră-sa umflase toate plăpumile din casă, și acuma nu era chip să le mai scoată de la ea.
Esther avea însă o puzderie de plăpumi, așa că, de s-ar fi cununat cu dânsa, la iarnă aveau să se-nvelească, firește, cu ale ei.
Numai Esther să se-nvoiască să-l ia, că altminteri totul ar merge strună. Ar veni să locuiască în casa ei, că era cam cu o milă mai aproape de fabrică decât a lui și n-ar mai fi avut atâta de umblat când mergea la lucru.
– Am peste șapte mii de dolari la Casa de economii, începu el. Era primul lucru pe care i-l spunea de fiecare dată când își reînnoda cererea de căsătorie. Pământul ce-l am și acareturile fac și ele trei mii de dolari, iar datorii n-am de niciun fel.
Esther ridică pleoapele și-l privi pe Amos în față. Ochii-i păreau somnoroși, dar era cât se poate de trează.
– Eu, una, drept să-ți spun, nu vreau să mă mărit, îi zise, pornind a chicoti ca niciodată înainte. Vreau să rămân așa cum sunt, Amos.
(O idilă în pragul iernii, de Erskine Caldwell, din volumul Pământ american, traducere de Ioan Comșa, Editura pentru literatură, BPT, 1969)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu