Iar de nu Mă veți asculta și de nu veți păzi aceste porunci ale Mele,
De veți disprețui așezămintele Mele și de se va scârbi sufletul vostru de legile Mele, neîmplinind poruncile Mele și călcând legământul Meu,
Atunci și Eu am să Mă port cu voi așa: Voi trimite asupra voastră groaza, lingoarea și frigurile, de care vi se vor secătui ochii și vi se va istovi sufletul; veți semăna semințele în zadar și vrăjmașii voștri le vor mânca.
Îmi voi întoarce fața împotriva voastră și veți cădea înaintea vrăjmașilor voștri; vor domni peste voi dușmanii voștri și veți fugi când nimeni nu vă va alunga.
Dacă nici după toate acestea nu Mă veți asculta, atunci înșeptit voi mări pedeapsa pentru păcatele voastre.
Pustii-voi pământul vostru așa încât să se mire de el vrăjmașii voștri care se vor așeza pe el;
Iar pe voi vă voi risipi printre popoare; în urma voastră Îmi voi ridica sabia și va fi pământul vostru pustiu și orașele voastre dărâmate.
Celor ce vor rămâne dintre voi le voi trimite în inimi frica în pământul vrăjmașilor lor; până și freamătul frunzelor ce se clatină îi va pune pe fugă și vor fugi ca de sabie și vor cădea când nimeni nu-i va alunga.
(Biblia sau Sfânta Scriptură, Vechiul Testament – Leviticul, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2008)







Lasă un comentariu