Vasile Pop-Coman

Breckenridge Lansing era înalt și blond. Strângea mâna tare, cu prietenie neprefăcută.

Râdea zgomotos; nu se abținea când era furios. Era sociabil; membru în toate organizațiile, ordinele și asociațiile existente în oraș.

Îi plăcea ritualul: vărsa lacrimi – lacrimi bărbătești; nu-i era rușine s-o facă ori de câte ori jura pentru a suta oară să „păstreze prietenia cu frații până la moarte” și „să trăiască virtuos și să fie gata să se jertfească pentru patrie”.

Zău dacă aceste jurăminte nu dau sens vieții unui bărbat!

Avea micile lui slăbiciuni. Petrecea multe nopți la tavernele de pe River Road și se întorcea acasă spre dimineață.

Nu era asta o purtare de familist exemplar și poate că doamna Lansing avea motive să se simtă jignită. Dar în locurile publice – la picnicul pompierilor voluntari sau la serbările școlare de absolvire – o copleșea cu atenții, arăta tuturor cât de mândru este de ea.

Era binecunoscută incompetența sa ca director administrativ al minelor, precum și faptul că nu apărea la lucru decât rareori înainte de ora unsprezece.

Ca tată, eșuase în educația a doi dintre cei trei copii ai săi. George era cunoscut ca „scandalagiu” și ca „teroarea orașului”. Anne era o copilă cuceritoare care obținea ce vroia făcând scene și purtându-se necuviincios.

Dar aceste mici eșecuri ale lui erau de înțeles. Le cunoscuseră și cetățenii cei mai respectabili din oraș.

Lansing era un om simpatic, un tovarăș plăcut. Ce splendid ar fi fost procesul dacă Lansing l-ar fi ucis pe Ashley!

Ce spectacol ar fi înscenat Lansing! Orașul ar fi avut grijă să-l înspăimânte mai întâi – să-l doboare – și apoi l-ar fi achitat.

(Ziua a opta, de Thornton Wilder, traducere de Anca și Virgil Nemoianu, Editura Univers, 1976)