Vasile Pop-Coman

Biserica presbiteriana se tinea oarecum la distanta de celelalte biserici din Winesburg. Avea un lacas de rugaciuni mai mare si mai impunator, iar pastorul ei era mai bine platit; el dispunea chiar de o trasura personala si uneori, in serile de vara, iesea la plimbare prin oras cu sotia lui.

Traversa Strada Mare si facea cateva tururi pe strada Buckeye, salutand lumea cu multa gravitate, in vreme ce sotia lui, semetindu-se in fundul inimii, privea la el cu coada ochiului si se temea ca nu cumva calul sa se sperie si s-o ia la goana.

Ani de-a randul dupa ce a venit la Winesburg, lui Curtis Hartman i-a mers bine. Nu era el omul care sa starneasca insufletirea in randurile enoriasilor sai, dar pe de alta parte nu-si facuse nici vrajmasi.

Adevarul este ca isi lua menirea foarte in serios si ca uneori trecea prin lungi perioade de remuscari pentru ca nu se putea duce sa propovaduie cuvantul lui Dumnezeu pe drumurile si ulitele orasului.

Se intreba daca flacara harului sfant ardea cu adevarat intr-insul si visa la ziua in care un puternic, dulce si nou curent de energie ar patrunde, asemenea unui vant napraznic, in glasul si in sufletul lui, iar oamenii s-ar cutremura in fata spiritului lui Dumnezeu, vadit printr-insul.

„Dar nu-s decat un tarie-brau si una ca asta nu mi se va intampla niciodata aievea”, cugeta tot el descurajat, dupa care un zambet rabduriu ii ilumina trasaturile. „In sfarsit, cred ca ma descurc destul de bine”, adauga pe urma cu intelepciune.

Incaperea din clopotnita bisericii in care duminica dimineata pastorul se ruga, pentru ca sa creasca si sa sporeasca intr-insul duhul lui Dumnezeu, avea doar o singura fereastra. Era lunga si ingusta si pivota inafara pe o balama intocmai ca o usa. Pe fereastra alcatuita din ochiuri de geam prinse in rame de plumb se afla o pictura infatisandu-l pe Christos cum isi pune mana pe capul unui copil.

Intr-o duminica dimineata, in vreme ce sta la biroul lui din incapere, cu o Biblie mare deschisa in fata lui si cu foile predicii pe care o pregatea raspandite in jur, pastorul fu contrariat sa vada, in camera de la ultimul etaj al casei de alaturi, o femeie culcata in pat, care fuma in timp ce citea o carte.

Curtis Hartman se indrepta tiptil spre fereastra si o inchise incetisor. Era ingrozit de faptul ca o femeie fuma si tremura de asemenea la gandul ca ochii lui, abia ridicati de pe paginile cartii lui Dumnezeu, privisera umerii goi si grumazul alb al unei femei.

Cu mintea tulburata, el cobori in amvon si tinu o predica lunga, fara a se gandi la gesturile pe care le face si la vocea cu care vorbeste. Predica starni o atentie neobisnuita, deoarece era plina de putere si foarte pe inteles.

(Sherwood Anderson, Winesburg in Ohio, Editura pentru Literatura, colectia Biblioteca pentru Toti – BPT, 1969, traducere de N. Steinhardt, coperta de Damian Petrescu)