Vasile Pop-Coman

Vaca-i tot ce-au ei, la biata!
Toarce-n sat cu ziua fata,
Dar e veselă din fire;
De noroc și-ndestulire
Inima-i în veci e plină:
Când e fericită, spune-mi,
Mai mult ce-are o regină?

Și-n genunchi atunci pe țărmuri
Ea din pumni cât două sfărmuri
Bea, iar Nicu: – „Dă-mi și mie!”
– „Taci și bea din pălărie!”
Cere el, cer mulți să-i deie:
Rada râde, le dă apă,
Toți din pumnii ei să beie.

Iat-o veselă și-aprinsă;
Joacă hora! Cum e-ncinsă,
Cum își poart-a ei făptură,
Toată-i ca-n zugrăvitură –
Mamele, privind-o-n horă,
Să cotesc – „Olio, tu leică,
Ce mai drac frumos de noră!”

Da! Și Rada-i mare hoață,
Poate satul tot să-l scoață
Din sărit, ea știe bine!
Dar se teme de-oarecine.
Mă-sa e? Ferească Domnul!
Alt temut: ca să nu-și piardă
Pe acel ce-i pierde somnul.

– „Unde mergi?” – „Mă duc la moară!”
– „Viu și eu!” Și din uscioară
Vladu iese-n cap de stradă.
– Nu m-ajungi!” – „Te-ajung eu, Radă!”
Dar fugind i se desprinde
Șorțul alb din brâu, iar Vladu
Nu-i dă șorțul, ci i-l vinde.

– Ieri mi te-am făcut scăpată;
Azi nu-mi scapi nesărutată!”
– „Cum nu scapi din mână fumul –
Nu-mi ești drag, de ce-mi ții drumul?”
Ea nu-și crede-a ei cuvinte;
De le-ar crede Vladu însă,
Rada și-ar ieși din minte.

Și cum vrea și nu vrea fata,
Dragul ia, dragul dă plata.
Un sărut păcat să fie?
Numai popa să nu-l știe,
Că te sperie cu iadul –
M-ar putea speria pe mine
Popii toți, de-aș fi eu Vladul!

(Rada, de George Coșbuc, din volumul Poezii, Editura Minerva, 1971, ilustrația copertei: Aurel Stoicescu)