Vasile Pop-Coman

Viața e făcută precumpănitor din speranțe și deraieri.

Numai că acest sortiment sărăcăcios menit să satisfacă prea puțină lume trezește o dorință zadarnică de a găsi un element, două în plus.

Pe timpuri autorul cărții Ecleziastul nu dădea doi bani pe treaba asta. În felul acesta, pentru el lucrurile se simplificau într-un fel.

Cică totul nu-i decât deșertăciunea deșertăciunilor și nimic mai mult.

Există, cică, un timp pentru speranțe și un timp pentru deznădejde; un timp pentru a strânge și unul pentru a risipi. Și asta-i tot!

Cunoașterea, cică, sporește durerea, și, descurcă-te dacă poți cum anume și ce anume sporește…

Dimineața a debutat printr-o deraiere…Trenul existenței s-a poticnit la intersecții. Totul este predestinat, iar hazardul este cu desăvârșire exclus…

Dar, aici e aici; exact în clipa aceea, undeva aproape de tot, neprevăzutul își termina micul dejun. Își bău ceaiul, termină de mâncat salamul din șuncă tocată, își puse cușma cu urechi din blană sintetică de-un albastru deschis, legate în creștet cu un șiret gălbui.

Își puse pufoaica și clipind des din genele sale bălane ieși la drumul mare să împartă speranțe celor deznădăjduiți.

Trebuie să fii tare! Trebuie să te ții tare până la capăt. Cimbalele optimismului stau cufundate în adâncul sufletelor noastre ca într-un cotlon. Talgerele sunătoare își așteaptă ceasul, și vai de acela care uită de comoara cu care a fost înzestrat.

Carul funerar îmi aducea norocul.

Amicul meu Ghenka sări sprinten din dric. Luase de la mine, mai de mult, zece ruble ca să-mi facă rost de-un pivot.

De-atunci singura lui grijă era să nu-mi amintească de cele zece ruble, ca să nu mă amărască. Mă privi de sub cușma lui sinilie și-mi făcu semn cu mâna. Zâmbea satisfăcut, cu surâsul dulce al izbăvitorului, iar genele sale bălane au început să se miște pe chipul său cărămiziu.

Și ducându-și la gură mănușile cu un deget și făcându-și mâinile pâlnie, strigă cât îl ținură bojocii:

– Totu-i în viață să nu te pleoștești!

(Eu și automobilul meu, de Leonid Lihodeev, traducere de Nadia Lovinescu, Editura Univers, 1976)