Vasile Pop-Coman

Soare răsărea
Și Soare-mi venea
L-a gură d-argea.
Cu dânsa vorbea,
Frumos c-o-ntreba,
Din gură-i zicea:
– Ileană, Ileană,
Ileană Simzeană,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Țeși și-nchindisești,
Fir verde-mpletești,
Și mi te zorești
Cămăși să-mi gătești,
Și mi te grăbești
Să te logodești;
Că io mi-am ublat
Lumea-n lung și-n lat,
Țara Românească
Și Moldovenească
Lungiș,
Curmeziș
Măre, nouă ai
Tot pe nouă cai;
Patru-am ciumpăvit,
Cinci am omorât
Și nu mi-am găsit
Potrivă prin lume
Afară de tine.

Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ș-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ea dac-auzea
Din gură-i grăia:
– Puternice Soare,
Ești puternic mare,
Dar ia spune-mi: Oare
Und’ s-a mai văzut
Și s-a cunoscut,
Und’ s-a auzit
Și s-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Și frate pe sor’?
De mi-ei arăta,
Atunci te-oi lua,
Atunci, nici atunci!

(Soarele și luna, de G. Dem. Teodorescu, Poesii populare române, 1885, din volumul Miorița, Balade populare românești, Editura pentru literatură, 1966, coperta de Theodor Bogoi)