– Șase ori unsprezece fac… șizeci și opt. Șase ori doisprezece fac…
Wazny își proțăpi degetele la tâmplă, adulmecându-le pe furiș, nu cumva să-l vadă careva din clasă, și apoi zise repezit:
– Șaptezeci și doi.
În sfârșit, se așeză în bancă.
– Da, bine, a zis domnișoara Ferenczi. Da, da, n-a fost rău deloc.
– Domnișoară Ferenczi! Una din surorile gemene Eddy fâlfâia disperată mâna pe sus. Domnișoară Ferenczi, Domnișoară Ferenczi!
– Da?
– John a zis că șase ori unsprezece fac șaizeci și opt, și dumneavoastră ați zis că e bine.
– Daaa? a făcut ea cu o expresie amuzată, care îi invadase figura de marionetă. Am zis eu asta? Și cât fac șase ori unsprezece?
– Șaizeci și șase.
Ea aprobă:
– Da, așa este. Însă trebuie să vă spun, chiar dacă unii dintre voi nu vor fi de acord cu mine, că uneori rezultatul poate fi și șaizeci și opt.
– Când? Când fac șaizeci și opt?
Așteptam toți răspunsul cu sufletul la gură.
– Mai există și o matematică, superioară, pe care voi, copiii, încă n-o puteți înțelege, și acolo șase ori unsprezece fac uneori șaizeci și opt.
Am auzit-o cum râde pe nas.
– În matematica superioară numerele sunt, cum să vă spun, ceva mai fluide. Singurul rol pe care îl poate avea un număr este acela de a conține ceva. Gândiți-vă, de pildă, la apă. Credeți că apa poate fi măsurată numai cu ceșcuța?
(Grifonul, de Charles Baxter, în românește de Octavian Roske, din volumul Proză americană contemporată, Editura Univers, 1989)







Lasă un comentariu