Pornește la drum lume luminată, unii călare pe dobitoace, alții pe jos, unii cu caicul sau chiar cu vaporul (s-a întâmplat și așa), își părăsesc oamenii gospodăriile, nemaiavând încredere nici în Dumnezeu, nici în doctori.
Scârbiți de doctori și de șarlatani, vin până și de la Galaxidi, de la Salona, Levadia, Cortho, Halchida, Lamia, Tripolita și Anapli, de la Tirigo și din insule.
Pentru osteneala noastră nu primim bani; de-am fi primit, am fi făcut avere.
Am fost ispitit, ce-i drept, de mai multe ori să primesc bani, dar n-am făcut-o, căci așa am moștenit obiceiul din tată-n fiu – să vindecăm suferința fără să luăm un ban. (Iar obiceiurile din vechime trebuie păstrate, chiar dacă ne costă scump.)
Dacă cineva pătimește de ceva, are piciorul ori umărul scrântite, și-a rupt o mână ori alt os, și-a sucit gâtul din pricina deochiului ori a căzut și și-a sucit glezna, s-a lovit i s-au încălecat mușchii, să vină la noi.
Tămăduim și animalele, tămăduim toate viețuitoarele lăsate pe lume de Dumnezeu, fără să luăm un ban.
Numai că uneori – căci sunt și eu un biet muritor -, când omul insistă, nu-i pot refuza darul (puțin rachiu ori un vin de soi de prin satele Patriei) ori invitația la masă, pentru ca mai apoi să mă încerce părerea de rău.
Căci tata – Dumnezeu să-l ierte – nu accepta nici măcar să-l cinstească cineva.
(La cafeneaua lui Tabaki, de Kostas Valetas, traducere de Mari Marinescu-Himu, Editura Univers, 1984)
Vasile Pop-Coman 
Lasă un comentariu