Vasile Pop-Coman

Verde ne-o negară
Și-un bob de secară,
Sus, la Inindioară,
Voinicel să-nsoară;
Voinicel Oleac,
De blagă bogat,
De părinți sărac.
Blagă ce-mi avea?
Noao mori în vânt,
Noao su’ pământ,
Macină l-argint,
Aur poleit,
Ce nu s-a văzut.
Nu s-a pomenit!
Una la fereastră,
De-arunca argintu-n casă…
Cele oi cornute,
Tot cu stema-n frunte,
L-al Oleac sunt multe;
Tot cirezi de boi
Și turme de oi.
Lui că mi-i venea,
Vremea că-i sosea
De căsătorit;
El să căstorească,
Mândră să-și găsească,
Mândruță c-a lui
N-ar fi-a niminui:
Cu geana sumeasă,
Cu sprânceana trasă,
Soi de jupâneasă.
El că mi-ș pleca
Pe-a gură de rai,
Pe-l picior de plai.
Ceartă-mi-se ceartă;
Doao surățele
Ca nește cățele,
‘Nvrăjbite de el:
Una că-mi era
Urâtă, bogată,
Ea când mi-ș vorbește,
Cu gușa-i hârăiește
Ca Doamne păzește!
Una că-mi era
Frumoasă, săracă,
Cu sprânceana trasă,
Soi de jupâneasă.
El că-mi asculta
Unde să certa.
Urâta-mi grăia:
– Surată, surată,
Ibomnicu tău
Și-al lui Dumnezău
O să ți-l iau eu!
Săraca-mi grăia:
– Surată, surată,
Ibomnicu meu
Nu te ia pe tine,
Sărmana de mine!
Sprâncenele mele
Bat turmele tele;
Fețâșoara mea
Bate blaga ta!
El că se gândea
Și să socotea:
„Iar eu ca s-o iau,
Pe-a bogat-o iau,
Iar eu ca să-mi stau
Cu argintu-n lacră
Și cu urâta pe vatră?
Mai bine s-o iau,
Pe-a sărac-o iau,
Iar eu ca să stau
Tot cu lacra goală
Și cu trandafiru-n poală,
Că mă scoală după boală!”

(Oleac, din Meșterul Manole, Balade populare românești, ilustrația copertei de Dumitru Ionescu, Editura pentru literatură, BPT, 1967)