Vasile Pop-Coman

Aglicii, cum i se spune pe aici la ciuboțica cucului de munte (Primula elatior), este prima și cea mai răspândită floare care apare primăvara în Maramureșul de munte sau istoric, adică pe Valea Vișeului și pe Valea Izei.

Buchețelele de un galben ca untul sunt împrăștiate peste tot: pe marginea drumului, în curțile oamenilor, pe pajiști și sub pădure.

Plămânărica sau mierea ursului ori țâța oii (Pulmonaria officinalis) o găsim pe sub păduri sau în pădure.

Este o floare bicoloră sau tricoloră: una mov, alta lila sau violet. Cred că e mai dulce la privit decât la gustat.

Spânzul roșu (Helleborus purpurascens), este botezat pe aici „coaiele popii”, pe bună dreptate. E cea mai urâtă floare de primăvară:

Popâlnicul iepuresc sau trei răi (Hepatica nobilis), o soră a Crucii Voinicului, cu mai multe petale, este o floare delicată și prețioasă, de un albastru șters cu o nuanță de mov. O găsești în puține locuri umbroase din pădure.

Dentaria glanduligera, o floare de primăvară endemică munților Carpați, este la fel de rară. Eu am dat peste ea printr-o pădure de stejari.

I se mai spune creasta cocoșului, impropriu, pentru că nu seamănă cu o creastă de cocoș, mai degrabă cu un cioc de rață.

Este de un violet deschis intens.

Brândușele de primăvară sunt superbe. Le-am găsit într-o turmă, amestecate cu luște, într-o curte părăsită de sub pădure, în Bocicoel, Maramureș.

Nuanțele de mov ale petalelor sunt strălucitoare, intense sau palide, cu stigmate portocalii gălbui, iar printre ele pasc și unele albe, niște mielușei ca spuma laptelui.

Brandușe de primăvară, mov și albă (Crocus heuffelianus)

Ghioceii bogați sau luștele, cum le spune în Maramureș, sub varianta locală a ghioceilor cunoscuți din sud. Pe aici răsare doar această specie de ghiocel, nu și cea obișnuită.

Se găsesc peste tot în aces an: în curțile oamenilor și a bisericilor, în poienile umede de sub pădure sau de la munte. Sunt niște ghiocei mai zdraveni, de munte, „împtestriți” cu pete verzi muștar pe vârful petalelor.

Toporașii sunt o rara flos în Maramureș. Rareori am văzut toporași pe aici, probabil pentru că sunt prea delicați pentru aerul de munte.

În acest an m-am întâlnit cu câțiva pe sub pădure, de un mov șters.

Nici viorele nu găsești prea multe prin pădurile din Maramureș, comparativ cu zonele din sudul țării, unde împânzesc pădurile și pajiștile.

Păștița sau floarea paștelui, oiță, găinușă (Anemone nemorosa), cu petale albe ca o stea și multe stamine galbene, iese ca o prințesă printre frunzele uscate de stejar.

Podbalul (Tussilago farfara), denumit și brusturel, cenușoară, limba vecinei, gușa găinii, este o plantă medicinală.

Are o floare cu raze de un galben intens, asemănătoare cu gălbenelele (păpădia), dar răsare înaintea lor.

Bănuții sau părăluțele (Bellis perennis) sunt niște margarete în miniatură, cu broderie de un mov discret. Iese pe pășuni, odată cu iarba.

Splinuța (Chrysosplenium alternifolium) este o floare deosebită, de culoarea muștarului deschis, cu petale îndoite ca florile de tablă și fruze late și pline, ca niște urechi.

Splinuța se găsește în turme pe marginea apelor, în zonele mlăștinoase.

Măcrișul iepurelui (Oxalis acetosella) sau măcriș cu trifoi, măcriș de pădure, măcrișul caprei de pădure, măcriș păsăresc este o floare foarte elegantă și frumoasă.

Am găsit-o prin pădurea de stejar, de regulă pereche sau în grupuri mici. Are cinci petale albe, cu multe striații mov, iar frunzele sunt ca trifoiul, in formă de trei inimioare.

Eu i-aș zice inimioara căpriței.

Galbenul este culoarea dominantă a primăverii în Maramureș, însă în diverse nuanțe de mov și violet se gătesc pentru Paști cele mai multe floricele.