GALBÂNUL – Când am agiuns la marginele acelui sac, am găsit o poporație foarte amestecată de galbini olandezi și nemțești, de irmilici vechi și noi, de carboave, pănă și de sfanțigi, pănă și firfirici, care cu toții trăia într-o armonie ce m-a adus în mare mirare, cunoscând dihoniile care despart astăzi națiile.
PARAOA – Cum, frate, carboavele și irmilicii era prietini?
GALBÂNUL – Nu numai prietini, dar aș putea zice frați de cruce. Și această unire eterogenă știi tu de unde se trăgea? … din crudul obicei care sâlise pe fieștecare monetă a-și lepăda naționalitatea când a întrat în acel buzunar directoresc. Acole galbânii, irmillicii ș.c.l. nu se mai numea nici galbâni, nici irmilici, nici carboave.
PARAOA – Dar cum, cum?
GALBÂNUL – Marturi! … Înțălegi acum? De pildă galbinii se chiema marturi de triizăci și cinci de ani; irmilicii marturi de patrusprezăce sau de șasesprezăce ani, după vârstă; carboavele marturi de doisprezece ani; și toți la un loc alcătuia un popor nou sub nume de: nația dovezilor sunătoare… Mă pricepi acum?
PARAOA – (oftând) Te pricep. (După o mică tăcere:) Și mult ai șezut tu acolo?
GALBÂNUL – Așteaptă. Voi, turcilor, aveți un proverb pe care nu mi-l aduc aminte, dar care se începe cu haram…
PARAOA – Haram gheldi, haram ghiti.
GALBÂNUL – Tocmai; acest proverb, precât înțăleg, vrea să zică că de banii luați nedrept nu s-alege nimică.
(Istoria unui Galbân, de Vasile Alecsandri, Editura Tineretului, 1965)
Lasă un răspuns