Vasile Pop-Coman

…cu domnu capitan Carlup…Eram in lagar, ma, la pamintez…Si iata ca ne pomenim, ma, ca ne ataca dusmanul si, cat ai bate-n palme, ne fura toti boii de la companie…

Hei, sa fi fazut voi atunci pe domnu capitan! Era negru de suparat, ma, mai negru ca sumanu asta de pe mine…Hm… Si mi-era mila de domnu capitan, ca era om bun, Dumnezeu sa-i dea sanatate de mai traieste…

Si ma pun eu, ma, si-mi acat pusca pe umar, si ma duc, bre, ma duc pana ce dau de vrasmasi intr-o poiana. Da’ erau multi, ma… erau ca vreo cinci sute.

Nu zic eu nimica, dar ma iau frumusel si m-ascund dupa o tufa. Si-ncep a trage, baiete, si trag, si trag, si trag…

Si deodata vad, ma, ca se sperie dusmanii si o apuca la fuga, ma, de se hurduca pamantul sub picioarele lor…

Da’ bucuria lui domnu capitan cand si-a vazut iar boii! Maa! Era cat p-aci sa ma inghita de voios…

Si deodata isi descinge sabia si mi-o da mie. „Na, Costica! zice. De-acu inainte tu esti comandantul companiei!”… Asa, zau, ma…

(Glasul Inimii, de Liviu Rebreanu, din volumul Golanii, Editura Tineretului, colectia Lyceum, 1969, coperta de Gh. Marinescu)