Părea că se născuse ca să-și bată joc de toate și ca să nu-i pese de nimic; dar glumele lui nu erau veninoase; râdea de alții, dar fără amărăciune și fără ură.
Era, ca atâția basci, un om care arunca tot lestul de intoleranță și de fanatism de cum punea piciorul pe o corabie.
Scufundase sonda în prăpastia prostiei și răutății oamenilor și știa la ce se poate aștepta.
Bunica mea nu se înțelegea prea bine cu el și o tot îndemna pe fiică-sa, pe mama, să se ia la harță cu bărbatul ei. Fără îndoială că instinctul de soacră o orbea.
El se dădea bătut, râzând, și bunica turba.
(Peripețiile lui Shanti Andia, de Pio Baroja, traducere de Andrei Ionescu, Editura Univers, 1971)
Lasă un răspuns