Vor mânca, se vor îngrășa și mă vor lepăda

Căci Eu îi voi duce în pământul cel bun, unde curge lapte și miere, după cum M-am jurat părinților lor, și vor mânca, se vor sătura, se vor îngrășa, se vor îndrepta spre alți dumnezei și vor sluji acelora, iar pe Mine Mă vor lepăda și vor călca legământul Meu, pe care l-am dat lor.

Dar când îi vor ajunge mulțime de nenorociri și de necazuri, atunci cântarea aceasta va fi mărturie împotriva lor, căci ea nu va pieri din gura lor și din gura urmașilor lor.

Cunosc Eu cugetele lor pe care le au acum, înainte de a-i duce în pământul cel bun pentru care M-am jurat părinților lor.

(Biblia sau Sfânta Scriptură, Vechiul Testament – Deuteronomul, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2008)

Lasă un răspuns

Vasile

Pop-Coman

vasile pop coman bancherul.ro

Jurnalist la Bancherul.ro, Reclamațiibănci.ro, Ghișeulbancar.ro, Întreabăbanca.ro, Întreabăunmedic.ro, una dintre pasiunile mele este literatura.

Hai să ne conectăm

Descoperă mai multe la Vasile Pop-Coman

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura